Exemplarul nou descoperit de pterozaur este cel mai mare din categoria reptilelor preistorice zburatoare care dominau cerurile planetei in urma cu 115 milioane de ani. Fosila, incadrata in clasa chaoyangopteridaelor, grup de pterozauri fara dinti, este, de asemenea, primul descoperit in afara Chinei, singurul loc din lume in care fusesera excavate ramasite ale acestor vietuitoare.
„Orice alt pterozaur din categoria celui descoperit in Marea Britanie nu depaseste o anvergura a aripilor de 60 de centimetri. Pe langa acestia, reptila nou descoperita pare un veritabil urias, cu o deschidere a aripilor de circa 5 metri”, afirma Mark Witton, biolog din cadrul Universitatii din Portsmouth.
Pterozaurul, denumit Lacusovagus, a fost descoperit la marginea a ceea ce se crede ca era o mlastina uriasa in vremurile preistorice, informatie in masura sa indice faptul ca animalul se hranea, preponderent, cu peste. „Descoperirea sa in Anglia sustine faptul ca distributia acestor vietuitoare si evolutia lor spre formele mai mari si mai dezvoltate de pterozauri ramane inca un mister pentru oamenii de stiinta”, concluzioneaza acelasi Mark Witton.
Sursa:DailyMail